Ăia de la București

Am în fața mea zece manageri dintr-un magazin al unui retailer european. Suntem la al patrulea curs împreună. Faptul că la ultimul workshop unul dintre ei a trântit scaunul și a ieșit din sală înjurând HR managerul îmi spune că suntem pe drumul cel bun: se simt în siguranță să fie ei înșiși la aceste cursuri!

Astăzi le simt ostilitatea recesivă și neputința provocatoare din priviri. Subiectul „Team Development” nu rezonează cu realitatea lor.

„Ce dezvoltarea echipei când noi nu avem echipe??”

„Eu ar trebui să am șase oameni în echipă, am doar trei. Ce să mai dezvolt? Și mai am unu’ care și ăla o să plece.”

„Eu am rămas singur pe raion. Mie mi-au plecat toți în câteva luni.”

Și au dreptate. Fluctuația de personal este la 64% și septembrie încă nu s-a terminat… Mimica arcuită, dezarma(n)tă a HR managerului nu ne dă speranțe la mai bine.

„Care ar fi explicația acestui fenomen?” zic eu, necunoscător.

„Păi, care? E simplă: salariile mici. Până când ăia de la București nu ridică salariile o să tot formăm oameni pentru concurență. Că pleacă omul și pentru 100 de lei în plus.” Echipa managerială dă din cap aprobator.

Expresia „ăia de la București” deschide cutia Pandorei pentru următoarele zece minute. Salariile mici, neseriozitatea angajaților din „ziua de azi” și lipsa de viziune și de bunăvoință a celor de la București le cocoșește lor cifra de vânzare.

În tot acest timp, mă întreb: „Oare colegii lor de la magazinul situat la 200 km distanță cum reușesc să mențină un turnover de 18%?” Același brand, aceleași salarii, aceleași condiții de muncă. Alți manageri…

Le adresez cinci întrebări logice, circulare, obiective care deschid noi orizonturi ale discuției și ale asumării. După nouăzeci de minute intense, concluziile sunt evidente și implicite, eu doar le fortez formularea în locul lor:

„Deci, oamenii nu pleacă din companie din cauza salariului. Din discuțiile noastre, a reieșit că sunt alte două cauze principale ale fluctuației de personal de la voi.”

„Așa este!” confirmă HR managerul. „La majoritatea exit-interviurilor oamenii au declarat că nu banii sunt motivul pentru care pleacă.”

Simt momentul pentru întrebarea de argint:

„Cine este responsabil pentru gestionarea celor două cauze ale fluctuației de personal? În care fișă a postului se regăsesc aceste responsabilități?”

Pauză. Lungă și vinovată.

„Păi, tehnic, e la noi în fișa postului… În fișa postului managerului. Da’ în realitate până ăia de la București nu cresc salariile, noi n-avem ce să…”

Le-am propus să închidem cursul în acel moment. Oricum, aveam de mers 200 km până la un magazin unde oamenii veneau cu drag la serviciu și făceau performanță de podium. Și se mândreau cu asta: „Noi, cei de aici…”